Stiri

Data: 2016-05-19

Joi 19 mai 2016 Asociația Specialiștilor din Domeniul Echipamentelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ASPIR) împreună cu Testo România au organizat la Hotel “Ramada Plaza” din București o Masă Rotundă cu tema: “Centralele termice cu condensare în contextul modificărilor legislative din domeniu”.



La Masa Rotundă au participat reprezentanți ai celor mai importanți producători și importatori de central termice cu condensare (Ariston, Ferroli, Immergas, Motan, Riello, Vaillant și Viessmann).

Din partea ASPIR au participat d-nii Florin CETĂȚEANU – Vicepreședinte ASPIR, Șerban PETRE și Cristian ENACHE).

Dintre temele abordate la Masa Rotundă amintim:
- Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050;
- modificările legislative apărute și implicațiile lor;
- educarea pieței pentru întreținerea periodică a centralelor cu condensare;

S-au făcut propuneri pentru acțiuni comune viitoare, ca de exemplu:
- campanie de informare a pieței asupra beneficiilor efectuării verificărilor tehnice periodice și a reviziilor la centralele termice.
- autorizare doar dacă ai făcut curs la producător pentru tipul respectiv de cazan.



Reprezentanții firmelor participante s-au angajat ca, în cel mai scurt timp, să trimită ASPIR propuneri pentru modificări legislative și acțiuni comune făcute sub egida ASPIR.

Masa Rotundă s-a terminat cu un prânz și networking la restaurantul “Red Pepper”.



Parteneri la această Masă Rotundă au fost Asociația Coșarilor, Asociația Inginerilor de Instalații din România – filiala Valahia, Ordinul Auditorilor Energetici din România, revista Buletin de Informare Tehnică (BIT) și revista Tehnica Instalațiilor.